Carte de psihologie: Comunicarea eficienta"

Titlul original: Effective Speaking. Comunicating in Speech
Autor: Christopher Turk
Anul apariţiei: 2009
Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 39.00RON

Fiecare dintre noi a fost, este sau va fi în situaţia de a vorbi în faţa altor oameni. Politicienii, managerii, oamenii de afaceri, cercetătorii, elevii, studenţii, profesorii trăiesc această situaţie tot timpul. Ce trebuie să facem pentru a ne pune în valoare ideile, pentru a fi convingători? Cartea de faţă oferă informaţii despre psihologia auditoriului, metodele de prezentare, tonalităţile optime ale vocii, limbajul trupului etc., utile tuturor celor care doresc să comunice eficient.

Christopher Turk este cercetător la Cardiff University, Wales.

Cuprins:
1. Comunicarea orală
Cui i se adresează această carte?
Învăţaţi să comunicaţi eficient
Ce trebuie făcut
Teoria comunicării
Mai întâi a fost limbajul
Note — capitolul unu
Lecturi suplimentare

2. Publicul
Gândiţi-vă la public
Gândiţi-vă la context
Cât de numeros e publicul?
Structura grupurilor
Receptivitatea publicului
Controlul atenţiei
Relaţia dintre orator şi grup
Note — capitolul doi
Lecturi suplimentare

3. Selectarea, planificarea şi ordonarea materialului
Fiţi pregătit
Selecţia riguroasă
Un pattern coerent
Structura argumentaţiei
În căutarea memorabilităţii
Pregătirea înseamnă jumătate de bătălie câştigată
Note — capitolul trei
Lecturi suplimentare

4. Începutul, continuarea şi încheierea
Deschiderea
Obţinerea atenţiei
Puncte de reper pe tot parcursul
Discursul amplu
Etapele de final
Note — capitolul patru
Lecturi suplimentare

5. Pregătirea notiţelor
Text sau însemnări?
Scopul notiţelor este să vă fie de ajutor
Ce se întâmplă cu notiţele lor?
Note — capitolul cinci

6. Gestionarea emoţiilor: problema credibilităţii
O nemulţumire frecventă
Studiile asupra anxietăţii
Influenţa anxietăţii
Emoţiile şi publicul
Remedii pentru emoţii
Hiperemotivul
Note — capitolul şase
Lecturi suplimentare
Tensiune şi reprezentaţie

7. Managementul timpului
Un contract
Fascinaţie totală
Durata atenţiei
Cronometrul interior nu funcţionează bine
Un bun management al timpului

8. Intonaţia şi diversitatea
Diversitatea
Pronunţia clară
Variaţiile intonaţiei
Note — capitolul opt
Lecturi suplimentare

9. Comunicarea nonverbală
Comunicarea fără cuvinte
Semnalele nonverbale sunt inconştiente
Impresia pe care o lăsaţi
Semnalele vestimentare
Ochi pentru ochi
Corpul şi picioarele
Note — capitolul nouă
Lecturi suplimentare

10. Pregătirea sălii pentru discurs
Confortul fizic
Proxemica
Oratorul înarmat pentru luptă
O prezentare grozavă
Rânduri şi rânduri de scaune
Exersaţi cu un prieten
Note — capitolul zece

11. Suporturile vizuale
Care este utilitatea suporturilor vizuale?
Dezavantajele
Zece precizări de respectat
Numeroasele tipuri de materiale
Rezumarea sfaturilor
Note — capitolul unsprezece

12. Pledoarie persuasivă
Toate discursurile sunt persuasive
Strategiile
Forţele motivatoare
Resorturile persuasiunii
Pledoaria
Gestionarea obiecţiilor
Cereţi părerea publicului
Note — capitolul doisprezece
Lecturi suplimentare

13. Timpul întrebărilor: conducerea discuţiei de grup şi răspunsurile la întrebări
Preşedintele adunării
Strategiile de bază
Întreruperea subgrupurilor de discuţii.....
Controlul conflictelor
Conţinutul răspunsurilor
Clientul incomod
Interlocutorul stânjenit
Concluzii
Note — capitolul treisprezece
Lecturi suplimentare

14. Concluzii

www.edituratrei.ro

Drumul spre dependenta de ceilalti

Dependenta reprezinta parghia indispensabila oricarei relatii de dominare – supunere si nu priveste doar persoana care sufera de ea.

Principalele mijloace psihologice ale dependentei si inhibarii actiunii sunt:
1. Pasivitatea („sa nu faci nimic”) – este pozitia celui care resimte o nevoie, dar asteapta ca ea sa fie satisfacuta pur si simplu, de la sine sau de catre o alta persoana. De obicei, conduce catre depresie, deoarece persoana respectiva se instaleaza tot mai mult, fie in alegerile facute de ceilalti, fie intr-o lipsa de solutii la aspiratiile sale. Poate conduce, de asemenea, catre acumularea frustrarii, agresivitate si violenta (indreptata asupra celorlalti, dar, mai ales, asupra propriei persoane).

2. Conformismul si anticonformismul („sa te prefaci ca faci” sau „sa faci contra, din principiu”) – reprezinta mecanisme de supraadaptare, prin care persoana fie adera complet, fie se opune aprioric dorintelor celuilalt.

3. Agitatia – apare atunci cand cineva se plimba incolo si incoace, bea, fumeaza excesiv sau se inchide intr-o activitate fara finalitate, in loc sa se mobilizeze activ. Exprima incapacitatea de a actiona eficient pentru a raspunde unei nevoi.

4. Violenta – se produce prin acumularea frustrarii si agresivitatii, ca urmare a complacerii in pasivitate, a nesatisfacerii nevoilor proprii. Frica de a actiona si de a-si afirma puterea impinge persoana in interiorul fortificatiilor sale. Violenta este, insa, doar o iluzie a activitatii. Revolta este, in general, o etapa necesara in dobandirea autonomiei si urmeaza unei perioade de adaptare prea lungi.

5. Contestarea – este folosita ca modalitate de schimbare a celorlalti, determinandu-i pe acestia sa-si modifice comportamentul. Ca si in cazul violentei, persoana care actioneaza in acest fel, il impiedica pe celalalt sa-si manifeste puterea si il incita sa-i satisfaca nevoile.

6. Autoculpabilizarea („sa te culpabilizezi in loc sa actionezi”) – In anumite situatii, persoana stie ca ar trebui sa actioneze, dar nu indrazneste, resimtind un puternic sentiment de vinovatie, care inlocuieste actiunea. Daca, insa, bariera vinovatiei ar disparea, necesitatea de a face ceva ar deveni tot mai puternica...

7. Jocurile psihologice („da..., dar...”, relatia salvator – victima) permit mentinerea status quo-ului si a dependentei. Instrumentul prin excelenta al pasivitatii il reprezinta expresia de inceput „da..., dar...” si se impune prin existenta a doi parteneri indispensabili, salvatorul si victima. Mesajele ascunse al victimei („Nu pot sa fac asta singur”, „N-ai putea sa ma ajuti?”) se intalnesc cu punctele slabe ale salvatorului („Trebuie sa te ajut”, „Am nevoie sa te ajut). Cat timp procesul ramane ascuns, relatia celor doi continua indefinit, cu avantaje de ambele parti: salvatorul este prezent activ in viata victimei, iar aceasta isi poate permite sa ramana inactiva si dependenta.

Carte de psihologie: "Dificultatea de a trai. Povestiri psihanalitice despre copii"

Autor: Françoise Dolto
Editura Trei.Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Preţ:59.00RON

Neadaptaţii vârstei adulte sunt copiii neiubiţi şi lipsiţi de cuvintele părinţilor. Dacă delincvenţii, drogaţii, neadaptaţii vârstei adulte sunt copiii neiubiţi şi lipsiţi de cuvintele părinţilor la vârste fragede, cum susţine Françoise Dolto, atunci putem evita dramele şi tragediile maturităţii, oferindu-le în terapie (psihanaliză) iubire şi mai ales cuvinte să-şi exprime problemele nerezolvate, inconştiente. Cuvinte care îi pot ajuta şi pe părinţi, prin efectele lor benefice, să înţeleagă mai bine dificultăţile relaţiilor cu propriii copii. Un copil de la casa de copii, care refuză să mănânce, cuibărit în el însuşi şi care vrea să moară, îşi schimbă atitudinea şi îşi reia hrănirea şi dezvoltarea, după ce i se spune propria poveste, adică tot ce se ştie despre el, în primul rând faptul că a fost abandonat. Doar cuvântul «adevărat» îi poate restitui structura simbolică, dându-i un sens, susţine Dolto pe baza experienţei sale. Volumul conţine numeroase relatări de cazuri incredibile, în care relaţia şi cuvântul fac minuni.

Françoise Dolto, (1908–1988), celebră pediatră şi psihanalistă franceză, s-a distins prin înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză şi pediatrie, Imaginea inconştientă a corpului, Când apare copilul, Ce să spunem copiilor, Când părinţii se despart.

Cuprins:
Prefaţă
Scrisoare către cititor: Terapie şi prevenţie

Prima parte: Naşterea
Orele şi zilele de după naştere

Partea a doua: Familia
Astăzi, în familie
Mama şi copilul
Dependenţa copilului de părinţii săi
Dobândirea autonomiei
Sănătatea „colectivă"

Partea a treia: Sentimentele
Exprimarea sentimentelor
Inima, expresie simbolică a vieţii afective
Ideea de diavol la copil
Continenţa şi dezvoltarea personalităţii
Cum se poate crea o falsă culpabilitate

Partea a patra: Psihanaliza
Drepturile copilului
Cum se pune în practică o psihanaliză destinată copiilor?
Dificultatea unei cure de psihoterapie analitică în cadrul instituţiei şcolare în care trăieşte copilul

Partea a cincea: Societatea
Școala „digestivă"
Copilul de la oraş
Grădiniţa: cu câţi copii se poate lucra în acelaşi timp?
„Casa Verde" — un spaţiu destinat întâlnirii şi destinderii pentru copiii foarte mici însoţiţi de părinţii lor
Bărbaţi şi femei

Partea a şasea: Copilăria de-a lungul istoriei
O conversaţie cu Philippe Ariès

www.edituratrei.ro

Intre dominare si supunere. Cum devenim dominatori

Forta, puterea si dominarea sunt comportamente apropiate, fiind confundate, deseori, in ceea ce priveste sensul lor.

Forta reprezinta capacitatea unei persoane de a-si ocupa propriul teritoriu, de a-si asuma responsabilitatea propriilor sentimente si nevoi, de a-si mobiliza energia disponibila catre scopuri si de a pune in actiune comportamentele necesare. Pentru a ne bucura de toata forta noastra, trebuie sa atingem un echilibru intre autonomie, nevoia de contact si integrare.

Afirmarea de sine inseamna forta. Afirmarea in raport cu celalalt implica un aspect pozitiv si necesar: puterea si autoritatea si un aspect negativ: dominarea.
Prin putere intelegem capacitatea de a coordona mai multe persoane in vederea unui scop comun sau in vederea atingerii unui scop comun.
Dorinta de dominare tinde, adesea, sa compenseze o insecuritate profunda, lipsa de putere asupra propriei persoane sau asupra propriului teritoriu. Persoana dominatoare isi bazeaza securitatea pe supunerea altora.

Mijloacele psihologice ale dominarii celorlalti sunt:

1. Forta si amenintarea reprezinta modul cel mai primitiv de manifestare al puterii, avand o motivatie interna (intoleranta si dominare in fata dorintei altuia de a-si ocupa locul) sau externa (pericol).

2. Autoritatea si supunerea folosesc datoria, interdictia, morala si culpabilizarea, ca parteneri obligatorii si se impun prin gratificare si incurajare sau, dimpotriva, prin inhibare (pedeapsa, sanctiune). Autoritatea este necesara pentru a asigura protectia copiilor mici sau pentru a coordona activitatea mai multor persoane care muncesc impreuna pentru atingerea unui scop comun (colectivul de angajati). Devine mai putin imperioasa atunci cand creste autonomia copiilor (deveniti adolescenti si adulti) sau a angajatilor. Se poate transforma in autoritarism (daca detinatorul puterii se simte inferior) sau in dominare (daca resimte nevoia sa isi intemeieze securitatea pe supunerea celuilalt).

3. Critica si contestarea conduc la insecurizarea si la slabirea fortei celuilalt, avand ca rezultat “paralizarea” celuilalt, inducerea sentimentului de neputinta si, in final, preluarea puterii. Cel ale carui decizii sau actiuni sunt contestate, devine din ce in ce mai putin increzator in capacitatile sale, indrazneste tot mai putin, pana ajunge sa se identifice cu ceea ce i se reprosase ca este.

4. Culpabilizarea preia stafeta dominarii atunci cand forta este depasita, autoritatea contestata si morala abandonata. “Nu pot sa adorm pana cand tu nu te intorci din oras” spune mama fiului adolescent sau sotia sotului, acestia devenind raspunzatori de suferinta, nelinistea si insomnia celor dragi.

5. Santajul, suferinta si boala sunt variante ale culpabilizarii. “O sa ma bagi in mormant!” ii spune mama lui Marian, care se intoarce acasa mai tarziu decat anutase. Acesta, desi are 30 de ani, se simte teribil de vinovat si va mai astepta cativa ani pana cand va indrazni sa isi permita libertati obisnuite pentru persoane de 15 – 20 de ani. Este, evident, crud sa spui mamei sau sotiei inlacrimate: “Nu ma astepta diseara; chiar daca nu poti dormi, nu vreau sa ma simt vinovat de insomnia ta”, insa este un demers esential. Un asemenea raspuns se opune culpabilizarii, santajului sau bolii, recunoscand, in acelasi timp, suferinta celuilalt.

6. Supraprotectia este o varianta de preluare a puterii mult mai subtila decat toate celelalte. Salvarea inseamna a ajuta prin mentinerea dependentei, care poate imbraca forme foarte diferite, de la sotia care pregateste in fiecare seara hainele sotului pentru a doua zi, la sotul care nu-si poate cumpara pantofi fara ajutorul sotiei si pana la mama care gateste zilnic pentru fiica ei si sotul acesteia.

7. Pasivitatea este o forma de exercitare a puterii, declansand inevitabil activitatea persoanelor devotate. Pasivul isi exercita puterea facandu-i pe ceilalalti sa actioneze in locul sau. Pierde mult timp pana sa spuna sau sa faca ceva, pana cand ceilalti, exasperati, duc la bun sfarsit ceea ce incepuse acesta, avand un puternic sentiment de manipulare.

8. Gelozia este atat un sentiment profund de teama de a nu fi abandonat de catre partener, cat si un comportament. Este o intreaga strategie in care se amesteca iubirea, seductia (pentru a-l retine pe patener), frica (“ramai cu mine ca sa ma simt in siguranta”), minia (ma supar foarte tare atunci cand partenerul vrea sa plece si, in felul acesta, se sperie si ramane), morala (“ai datoria sa te ocupi de familia ta”), culpabilizarea (“nu ma mai iubesti ca la inceput”), santajul (“nu pot trai fara tine”, “am sa ma omor daca ma parasesti”), suferinta (“nu mai pot sa dorm”), boala (depresia, dar si orice alta boala), forta (retinerea prin violenta a celuilalt, inchiderea usii, ascunderea cheilor de la casa sau masina), luarea de ostatici (copiii), ideologia (“mereu impreuna, la bine si la rau”), autoritatea (nu poti iesi singura). Toate acestea reprezinta o tactica de preluare a puterii, iar mecanismul de dominare, odata declansat, face dificila cautarea compromisurilor, ducand in final la o suferinta dubla, atat a gelosului, cat si a partenerului sau.

9. Perfectionismul vizeaza un ideal prin care persoana incearca sa-i surprinda pe ceilalti gresind, criticandu-i permanent. Mama Anei i-a spus acesteia din copilarie ca trebuie sa fie perfecta pentru a reusi in viata. Atunci cand Ana lua note de 8, mama estima ca putea lua 9, “daca ar fi muncit ceva mai mult”. Cand lua 9, mama se arata destul de putin multumita, considerand ca fiica ei este capabila sa obtina 10 fara efort. Rezultatul este ca Ana si-a construit o strategie de lucru fara limita, incercand sa se faca apreciata, atat prin capacitatile sale, dar, mai ales prin inversunarea cu care invata, fara a fi niciodata multumita de propriile rezultate.

10. Ideologiile conduc catre conformare si indeplinirea nevoilor celorlalti (care au participat la crearea acestor ideologii), in loc sa conduca spre satisfacerea propriilor nevoi. Ideologia, informatia cenzurata, univoca reusesc sa supuna popoare intregi si sa-i protejeze pe detinatorii puterii prin crearea unei psihoze a pericolului extern, a inamicilor poporului etc.

Noi inceputuri...

Anul 2009 a fost un an dificil pentru majoritatea dintre noi. A insemnat, poate, renuntarea la un anumit stil de viata, pierderea unui statut sau a unei pozitii profesionale si, implicit, sociale, schimbarea asteptarilor legate de viitorul apropiat. Dar cel mai important, mi se pare ca in anul care a trecut ne-am confruntat cu cele mai rele temeri ale noastre (frica de schimbare, de a pierde sau de a renunta la lucrurile importante) si cu inerenta unei decizii (Ce este de facut?).

Etapele din viata marcate de dificultati scot la suprafata atat ceea ce este mai bun, cat si ceea ce este mai rau in noi. Si trebuie sa decidem ce facem in continuare, avand trei variante:
1. ne victimizam
2.asteptam, pasivi, sa se intample ceva
3.actionam, cautam solutii.

“Nu sunt responsabil de tot ce mi se intampla, dar sunt responsabil de ce fac cu ceea ce mi se intampla” este motto-ul meu (apartinand lui Jacques Salomé). Putem alege sa asteptam fara sa facem nimic sau sa ne punem in miscare si sa cautam solutii la problemele noastre.

Victimizarea si pasivitatea sunt cele mai nefericite si paguboase alternative, pentru ca nu duc nicaieri. Si problemele lasate nerezolvate, de cele mai multe ori, nu se rezolva de la sine, ci duc la complicatiisi mai mari. In schimb, atunci cand actionam, invingem temerile, lasam sa iasa la suprafata multe alte calitati (care, altfel, erau blocate de frica) si trecem cu succes de unele dintre limitele noastre. Sa nu uitam ca invingatorii sunt persoane care au intampinat multe dificultati la viata lor, nu s-au lasat coplesiti si au mers mai departe.

Este important sa evaluam permanent ceea ce ni se intampla si sa invatam din asta. Personal, cred ca avem mai mult de invatat din dificultati si esecuri, decat din succes si reusita.

Pornind de tot ceea ce s-a intamplat in 2009, bun sau mai putin bun, 2010 poate fi anul in care:
- iubesc din plin, eliberat de convingeri si credinte irationale;
- traiesc cu intensitate maxima fiecare clipa;
- ma bucur de prezenta celor dragi;
- experimentez lucruri care altadata mi se pareau imposibile sau de netrecut.