Carte de psihologie : "Starile sufletesti. Invatarea seninatatii"

Titlul original: Les états d’âme. Un apprentissage de la sérénité
Autor: Christophe André
Preţ:49.00RON
Colecţia: Psihologie practică
Editura Trei

Bună dispoziţie, pace interioară, încredere, seninătate, dar şi gânduri negre, nelinişte, nostalgie, enervare, disperare… Amestec subtil de emoţii şi gânduri, stările noastre sufleteşti sunt inima legăturii noastre cu lumea. Mereu prezente, mereu influente, ele însoţesc fiecare moment al vieţii noastre. Christophe André ne învaţă să coborâm în noi, să intrăm în contact cu stările noastre sufleteşti şi să le controlăm, ceea ce poate schimba totul în viaţa noastră.

Christophe André este psihiatru şi psihoterapeut, autor al unor cărţi de mare succes internaţional. Dintre acestea, Editura Trei a publicat: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Cum să te iubeşti pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele (împreună cu François Lelord), Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi (împreună cu Patrick Légeron).

Cuprins:
PARTEA ÎNTÂI: Existenţe
1. Stări sufletești: pentru a înţelege
2. Dureri și plăceri ale stărilor sufletești
3. Ruminaţii și derapaje
4. Introspecţii

PARTEA A DOUA: Suferinţe
5. Stări sufletești dureroase
6. Neliniști
7. Resentimente
8. Tristeţi
9. Disperări

PARTEA A TREIA: Echilibre
10. Fragilităţi
11. Calmul și energia
12. Reglarea stărilor sufletești
13. Vindecarea maladiei materialiste

PARTEA A PATRA: Treziri
14. Viaţa în deplină conștiinţă
15. Compătimire, autocompătimire și forţa blândeţii
16. Fericiri
17. Înţelepciuni

CONCLUZIE: Pe mâine, viaţă

www.edituratrei.ro

Cum ramanem dependenti?

Deseori, ceilalti nu ne mai impiedica demult sa actionam in conformitate cu nevoile noastre. Insa, ne impiedicam singuri de obstacole nevazute, ne cream modalitati de inhibare a actiunii, fiind, in acelasi timp, convinsi ca aceasta vine din exterior. Putem vorbi, in acest caz, de un circuit inchis de auto-intretinere.

Rezistentele reprezinta obstacole in calea satisfacerii unei nevoi, impiedicarea comportamentului natural. Se dezvolta prin contactul cu persoane semnificative in dezvoltarea si educatia copiilor (parinti, profesori). Sunt repetate si actualizate in procesul terapeutic, devenind, astfel, mai accesibile si putand fi reproduse „aici si acum”, favorizand, astfel, procesul schimbarii.

Introiectia apare atunci cand persoana incorporeaza pasiv ceea ce ii furnizeaza mediul – obligatii si interdictii provenite din educatia sa, sub forma: „ceilalti spun ca...”, „ce ar spune lumea daca ar afla ca....?”. In acest fel, aruncam in propria interioritate psihica opiniile venite de la parinti, educatori, alte persoane semnificative din istoria noastra timpurie. Mai multi factori, descrisi anterior, contribuie la formarea introiectiilor: forta ne poate face sa concluzionam ca este mai bine sa cedam decat sa pierdem afectiunea celor dragi; autoritatea continua acest proces; critica, morala, culpabilizarea intervin atunci cand autoritatea nu mai este suficienta si ne contamineaza insidios, pana cand nu mai stim unde incep propriile alegeri si unde se termina conformarea la cerintele altora, aleasa pentru a ramane in siguranta. Santajul, suferinta, supraprotectia si gelozia completeaza mijloacele care contribuie la formarea introiectiilor, in masura in care nu suntem constienti de faptul ca ne supunem vointe altora. Atunci cand apare introiectia, supunerea se produce fara ca noi sa ne dam seama, insa cu complicitatea noastra oarba.

Proiectia apare atunci cand nu putem sa acceptam propriile sentimente (de neacceptat la nivel constient) si le atribuim altora: „Ma uraste si imi vrea raul”. In terapie, invatam sa acceptam si sa ne asumam sentimentele proiectate: „Nu suport sa fiu in preajma ei...”. Daca prin introiectie ne abandonam propria identitate, proiectia ne permite sa „imprumutam” altora trasaturi indezirabile ale propriei personalitati.

Intoarcerea asupra propriei persoane reprezinta realizarea asupra noastra insine a unor actiuni dorite catre alte persoane: ne privam de lucruri esentiale, ne rasfatam in loc sa cautam tandretea unui partener, ne facem rau singuri (autoagresivitate, suicid).

Simbioza inseamna reducerea diferentei dintre sine si celalalt. Necesara in copilarie (de ex. simbioza mama – nou-nascut), devine patologica atunci cand se prelungeste mai mult decat este necesar (de ex: doi soti mereu impreuna, care nu fac nimic unul fara celalalt, intotdeauna de aceeasi parere....). In terapie, invatam sa vedem si sa acceptam diferentele dintre noi si ceilalti, fara sa ne simtim vinovati pentru asta.

Carte de psihologie: "Ce să le spunem copiilor – când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt trişti

Autor: Françoise Dolto
Editrura Trei
Colecţia: Psihologie practică
Preţ:25.00RON

Cei care lucrează în domeniul educaţiei, învăţământului sau asistenţei acordate copiilor şi tinerilor cu probleme fizice, psihice, afective, familiale sau sociale ştiu cât de importante sunt cuvintele rostite sau nerostite în legătură cu unele evenimente care marchează viaţa unui copil, de cele mai multe ori fără ştiinţa lui şi, uneori, chiar fără ştiinţa celor din jurul lui. Bazându-se pe experienţa nenumăraţilor ani de practică psihanalitică alături de copii, adolescenţi, părinţi sau tutori, F. Dolto oferă în această carte sfaturi şi îndrumări pentru interacţiunile de zi cu zi cu copilul. Copiii au nevoie de adevăr şi au şi dreptul de a-l auzi. Deşi adesea dureros, acest adevăr le permite să se construiască şi să se umanizeze.

"Cu siguranţă, Françoise Dolto nu este singura care socoteşte că psihanaliza nu se adresează doar psihanaliştilor, ci că ea trebuie, dimpotrivă, să rămână larg deschisă şi accesibilă tuturor celor care pot să beneficieze de mesajul ei uman. Însă ea avea în plus acel talent deosebit care îi permitea să fie pe deplin prezentă şi pilduitoare atât în cadrul unor colocvii savante, cât şi cu ocazia întrebărilor puse de oamenii obişnuiţi, după cum se poate vedea în această carte în care răspunde unui public în bună măsură lipsit de pregătirea necesară.
Surprinzător rămâne faptul că pentru Françoise Dolto aspectul propriu-zis tehnic al activităţii sale psihanalitice, clinice şi teoretice şi-a găsit o prelungire naturală, directă sau indirectă, în răspunsurile date interlocutorilor venind din zone foarte diverse, inclusiv cele exterioare analizei, în măsura în care problema respectului faţă de subiectul copil era în joc. Aşa se explică caracterul singular şi compozit al acestui volum, în care descoperim opinii inspirate bineînţeles de experienţa analitică, ca şi de teoretizarea acesteia, retransmise însă în scopuri pedagogice, educative sau psihosociale."
Gérard Guillerault

Françoise Dolto (1908–1988), celebră pediatră şi psihanalistă franceză, s-a distins prin înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză şi pediatrie, Imaginea inconştientă a corpului, Când apare copilul, Când părinţii se despart, Dificultatea de a trăi.
www.edituratrei.ro